E inca ravasitor pentru mine sa readuc in campul constiintei mele acele momente.... cand imi pierdeam copilul intr o maternitate ...Dar ma intorc la toate cele cate au fost in cele 3 saptamani ptrecute acolo pentru a mi aminti de OAMENI, oameni frumosi pe care sunt convinsa ca Dumnezeu mi i a scos in cale.
Nu voi vorbi de personalul medical care s- comportat suportiv cu mine, nu voi vorbi de o doamna doctor neonatolog exceptionala, ci voi vorbi de o familie care s a nimerit sau nu sa fie in acelasitimp cu mine acolo. Voi vorbi de un DOMN care mi a fost in acele zile critice pentru micuta mea de un suport emotional fantastic. Mi a a reamintit ca Dumnezeu imi e alaturi desi era iadul pe Pamant ce mi se intampla , m a incurajat in toate manierele posibile si ma convins inca o data ca ingerii coboara printre noi atunci cand e nevoie.
Ulterior , am tinut legatura cu familia lui , interesandu se in mod constant de starea si evolutia Ammei! De asemenea, aceasta familie ne a fost alaturi sustinand terapiile Ammei un interval de timp.
Scriu toate aceste randuri ca inca o data sa multumesc familiei Popescu Adrian si Diana si sa i urez ei, sotiei acestui OM un sincer La multi si binecuvantati ani!
