Imi gasesc cu greu cuvintele ,pentru ca ma simt o binecuvantata a sortii in ceea ce priveste o categorie de profesionala cu care in ultimul an m-am intersectat.
Asta vine si in antiteza cu cele relatate de Casa Jurnalistului despre dr. profesor Burnei. Nu voi spune decat ca am avut noroc chior ca am ales intre dumnealui si o alta somitate a ortopediei din ultimii 30-40ani. Am ales pe acel om bland, cu voce calma si calda, care m-a linistit pentru o perioada. Din pacate,Amma ARE diplazie luxanta de sold.A fost confirmata de mai multi doctori.lMa intreb daca am fi ajuns la dr. Burnei, ar fi fost si Amma un experiment???? ca doar are probleme mari neurologice , multe alte asociate, oricum poate sa moara, nu? sa parafrazez un pic.
Offf, nu despre asta vreau sa vorbesc acum.
Vreau sa vorbesc despre acei doctori cu multa omenie care au preluat o pe Amma de cand s-a nascut si pana azi. Si sunt multi: multi oameni frumosi,dedicati profesiei, implicati in actul medical, dornici sa descopere lucruri noi( medicina nu e o stiinta fixa).
Avea fix 8 zile cand am ajuns cu ea in incubator la Sectia de Neurologie a Spitalui V Gomoiu. O sectie mica, cu forfota, cu personal medical maxim de solicitat. Eram nauca, iarAmmaera intr o stare desemiconstienta , ca tocmai suferise AVC ul. Fusesem trimisa acolo de o dna dr neonatolog care a luptat mult ca Amma sa iasa din maternitate cu un diagnostic pus. Trebuie sa spun ca si in matenitate intreaga sectie nu numai ca a facut pentru Amma tot ce era posibil s-o stabilizeze,dar acei oameni , in primul rand, m-au sustinut sa nu clachez. Trei saptamani... in care am fost lasata sa mi vad fata, sa o hranesc, sa o iubesc ,sa ma rog tinand -o de mana si sa i transmit viata! Le multumesc si le voi multumi mereu! Ma trimiteau acasa cateva ore sa mi revin, sa ma incarc cu bucuria ceileilalte fete si aveau ele,asistentele medicale, grija de Amma.Ii multumesc doamnei doctor care mi a supravegheat sarcina, ca venea mereu la mine si mi vorbea, incerca sa ma incurajeze. Pana la urma , dumneai isi terminase misiunea.
Nu stiu daca textul e foarte structurat, dar e scris sub imperiul emotiilor pentru cele traite fix acum un an.
Revin la acea sectie de neurologie dintrun spital construit acum aproape 100 ani...Acolo, in acea sectie. Amma a inceput sa primeasca ingijiri medicale specifice problemelor depistate, sansa la viata dupa infectia cu stafilococ, tratament pentru epilepsia pe care a facut o la 5 luni si diagnosticul de Incontinentia Pigmenti. Dar dincolo de asta, Amma a avut parte de multa atentie, grija, interes pentru particularitatile ei medicale, iar mama ei, aka eu, de multe vorbe de incurajare,care mi-au ramas intiparite in suflet, care sunt motto-uri pentru nou stil de viata al familiei mele, Niciodata nu am auzit vorbindu-i-se unui pacient pe un ton superior, niciodata nu am auzit pe cineva din cadrele medicale sa descurajeze vreun parinte sau copil. Pentru ca aceste cadre medicale sunt dincolo de profesionisti, OAMENI. Nu as putea spune ca ma duc cu drag acolo, ca ajung doar cand starea Ammei o impune, dar visez la ziua aceea cand Amma va merge si ma voi duce fara suflet strans de spaima.
Dar sa vorbesc si de alti medici specialisti:dermatolog, oftamolog, pediatri si ortopezi.Toti s-au purtat cu noi cu mare finete, cu delicatete, profesionalism. De aceea, imi place sa numesc echipa care o are in grija pe Amma-echipa de ingeri. Si le multumesc din suflet de mama pentru aceasta!
Sarbatori Fericite!
